joi, octombrie 27, 2011

Divertisment melancolic și sanatoriu creativ


Mi-a plăcut cum sunau cele două sintagme: divertisment melancolic. Apoi sanatoriu creativ. Destul de mult încât să decid să merg la „Resurse umane” și „(anti)-aging”, două spectacole despre care nu am înțeles mare lucru din prezentare. Mă așteptam la mult dans contemporan și speram la o formă de artă care să îmi provoace emoții și să creeze vibrații ale eului meu egoist și mofturos. În naivitatea mea speram la frânturi din Pina.

Pe dracu. Ajung la MNAC, mă verifică cei de la intrare bine de tot, așa, ca la aeroport, îmi zic când să trec, cum să trec, să nu zâmbesc, să nu deschid gura. Dracu să vă ia, mă duc la un spectacol, nu trec granițe cu dopuri de cocaină în cur.

Urc la etajul trei. Mă așez în față. În primul rând. Eu cu cele trei prietene ale mele. Curioase, nerăbdătoare să fim zguduite de artă. În fața mea, se așează doi iubiți. Zic în fața mea pentru că erau puse pe jos saltele groase, pătrate, relativ mici, cam un metru pe un metru. Cât să încape amorezații. Un el și-un el.

Resurse umane (divertisment melancolic). Work in progress după un concept de Adriana Gheorge. Apare Adriana Gheorghe, tunsă scurt, blondă, micuță, cu o față de copil enervant. Apare apoi Alexandra Pirici, înaltă, zveltă, cu față într-adevăr frumoasă. Îmi plăcea. Multe saltele de un metru pe un metru, albe, așezate una peste alta în doua turnulețe, așa, nu foarte înalte. Se aude, la început timid, apoi din ce în ce mai puternic, o melodie. Mondo Cane - Il Cielo In Una Stanza. Ascult-o, dacă ai chef. Fata în păr scurt stă. Se uită cu o privire bolvană. Aia frumoasă și zveltă dansează anemic, nu are forță, nu exprimă nimic prin mișcările ei. Încep să bombăne amândouă, nu înțeleg ce spun, una intră într-o cutie de carton (aia tunsă scurt), dă din picioare. Amândouă sar pe turnurile din saltele, mai bolborosesc ceva, încerc să înțeleg: mă uit pe foaia pe care am primit-o la intrare. Citesc un fel de poveste. Da, e o poveste de iubire între două fete, multă poezie, sentimente frânte...Pricep. dar ceea ce e în fața mea nu expirmă nimic. Nimic. Repetitivitate. Se repetă nenorocitul ăla de Mondo Cane. Iar. Și iar. Și iar. Și iar. Și iar. Simt nervozitatea. Mă cuprinde. Inima începe să îmi bată mai repede. De draci. Parcă îmi picură cineva picătura chinezească. Îmi amorțește mâna, capul, mă ia atacul de panică. Respir, nu mă mai uit la fata aia cu părul scurt că vreau s-o iau la bătaie. Vreau să plec, să trântesc cu sistemul de sonorizare de pământ. Îmi zvâcnește o venă. Zvelta dansează același dans de căcat iar. Și iar. Aia mică stă și șoptește. Inspir, expir, mă uit la iubiții din fața mea. El și el. Stau amândoi pe o parte. Așa, de parcă ar face sex în poziția linguriță. Îi văd în pat, frământând cearceafurile. Mă uit la Dănuț. Se uită și ea la cei doi iubiți. Îmi vine să râd. Să izbucnesc într-un hohot nervos, sfidător, care să spună doar atât: Futu-i mama mă-si, asta nu e artă!

(anti) aging. Sanatoriu creativ. Spectacol creat de a fi reluat peste 30 de ani, când cele două personaje, Mădălina Dan și Mihaela Dancs (fostă stomatolog), vor fi având 60 și respectiv 67 de ani. Aici da, era o poveste. Apar femeile pe așa-zisa scenă, își rostesc discursul, încep să danseze un dans anapoda, se dezbracă, continuă să danseze, să se pieptene, să danseze, la fel de anapoda. Îmi plac nudurile de femei. Îmi place să le analizez atent, să observ fiecare fibră, cum pică părul pe umeri, cum sunt coapsele, și mai ales îmi place să privesc picioarele. Sânii nu contează. Nuditatea poate fi și frumoasă, ea în sine poate fi artă, folosită firesc, cu eleganță. Muzica mă enerva. Nu mai era repetitivitatea aia cretină, fără valoare, din spectacolul anterior. Repetitivitatea rareori devine ceva frumos (vezi Buffalo 66). Nu mi-a displăcut momentul celor două, nu mi-a mai pulsat o venă la cap de nervi și nici nu am simțit cum mă înhață atacul de panică. Dar nici nu am fost zguduită. A fost ok. Ș-atât.

2 comentarii:

Ariane spunea...

Imi place cum scrii. Am ajuns pe blog de la facebook, desigur, dar mi-a placut ce am citit, cum ai descris starea de spirt+nervi de la evenimentul MNAC. M-am dus si prin arhiva, mi-au placut posturile cu toamna (asa simteam si eu odata), delta si paradis, barcelona si tiganii(m-am simtit la fel), etc si altele pe care incerc sa mi le amintesc. Si imi mai place numele Virgil :).Ia in considerare ca acest comentariu al meu (de altfel printre putinele) vine in urma unui reseach activ si initiatic efectuat in ultima saptamana in lumea blogurilor de fete mai mult, ca sa fiu sincera. Asa ca, daca te mai loveste inspiratia mai arunca cate un post.No pressure.

virgil spunea...

Buna, @Ariane. Multumesc pentru comentariul frumos si ma bucur ca iti place ce-ai gasit pe blogul meu. Imi doresc si eu sa scriu mai des si sper sa reusesc asta. Te mai astept pe acilea :)

sustin blogosfera feminina