Prima oară mi-a fost frică de piranha. Aveam vro doi ani și ai mei mă scăpaseră în fața televizorului unde se derula în voia sa o casetă video. Filmul se numea, desigur, Piranha. Am reușit să văd cum un nene gras, cu burta perfect rotundă, obraznică, nebunatică, a picat bâldâbâc! într-o apă. Deodată, jde pești înguști, dințoși, ai dracu s-au năpustit asupra bietului gras și l-au apucat zdravăn de pântecul generos. Sânge, bucăți de carne, suferința omului care se zvârcolea și se îneca și era înfulecat bucățică cu bucățică. Probabil că am început să plâng pentru că mai țin minte cum capete se înghesuiau în jurul meu, încercând să mă împace punându-mi-l în brațe pe clovnul Titi (jucăria mea preferată, de altfel).
Prima oară am mers la mare când aveam trei ani, la Olimp, era lux pe vremea aia. După o cășătorie interminabil noaptea, timp în care am vomat tot drumul pentru că, din nu știu ce motive neînțelese, aveam un rău cumplit de mașină (mama: iar a deocheat-o vreo babă cu ochi spurcați), am ajuns în stațiune.
Niciodată nu i-am făcut mai mult de râs pe ai mei decât atunci. Nici măcar când mergeam la rude, apărea străbunica X și eu mă uitam la mama și strigam: Uite baba, uite baba! Nici măcar când de față cu o tanti Lola mă uitam la tata și spuneam: Uite, uite! Lola merge ca o rață!!
La mare, în prima mea experiență litorală, i-am terminat pe ai mei părinți.
Restaurant: La restaurant nu mâncam mai nimic, eram un sclifosit de copil căruia imediat i se schimonosea fața când mama îi ducea lingura cu supă aurie la gură. Scoteam acel zgomot de greață (un fel de bleah venit sincer din străfundul ființei), provocând, la rândul meu, greață simandicoșilor din jur care vroiau să-și soarbă liniștiți zeama de zarzavat din bol. Ăia își dădeau coate, comentau, mama roșie de rușine, eu le scoteam limba.
Plajă: Nu-mi plăcea să stau la plajă. Mă încălzeam, începeam să mă agit șă să dau din picioare. Mă enervam. Mă certau. Mă duceau în apă. Intram în mare nu mai mult de genunchi. În momentul în care depășeam limita impusă de subconștientul meu, îmi apărea grasul cu pântec larg, deliciu pentru creaturile dracului cu dinții ascuțiți. PIRANHA. Mă cuprindea frica, ticăloasa. Tata a făcut greșeala să mă pună cu fundul pe colac și să mă tragă în apă. Unde marea devenea mai adâncă decât trebuia. Unde depășea nivelul genunchilor mei. Frica. Iar călare pe mine. Piranha. Gras. Dinți. Ascuțiți. Și iată-mă pe mine, țănc de trei ani, începând să urlu din toți rărunchii mei: piranha, Piranha, PIRRANHAAA!!! Și iar! Și iar! Plaja, ca și acum, era mică la Olimp, iar vocea mea era foarte cristalină. Tata se înroșește, ochi ațintiți asupra noastră, mulți, sute, eu țipam în continuare. Frica mai tare mă strângea, mama roșie de rușine, iar! Scoate odată copchilul ăla din apă!
Hotel: Îmi plăcea mirosul de hotel. Îmi plăcea să văd atâția oameni. Și alți copii pe care îi întrebam de ce nu au limbă (adică de ce dracu nu vorbesc cu mine?) Seara coboram jos cu ai mei la un fel de club al vremii respective. Elton John cânta Sacrifice și Phil Collins - Another Day in Paradise. Ai mei dansau ca „gagicul și gagica” iau eu dădeam târcoale unui băiat blond, creț și muult mai scund decât mine. Era pitic, avea doi ani jumate. Ce știa el? În unul dintre momentele în care coboram din camera de la etajul patru la club, cu liftul, ceva s-a întâmplat. Ușile liftului mi-au prins piciorul - habar nu am cum, s-au închis prea repede, probabil. Dramă! Copchilul a început șă ține. Iar. Din toți rărunchii, cu vocea enervant de cristalină: lifta, lifta, LIFTAAAA! Tata panicat, mama - iar! - roșie de rușine. De ce naiba spuneam lifta? Cine poate ști? Au mai încercat părinții să mă ia în lift și în următoarele zile. Lifta-n sus, lifta-n jos....S-au lăsat păgubași.
Spaima de lift(a), de pești nebuni, psihopați, devoratori de pântece groase, scârba de mâncare ... mi-au trecut. Dar au venit altele: teama de BOB din Twin Peaks (filmul), teama de urechelnițe care îmi intrau în ureche gata-gata să-mi mânănce încet, dar sigur, timpanul (am stat mult timp cu vată în urechi), teama de vecinul de la etajul 3 care certa mereu copii, teama de râie, teama de SIDA (am aflat că Freddie Mercury a murit pentru că a făcut o injecție cu un ac infectat, că de, nu putea mama să-mi zică că a luat boala de la prea multă iubire)...
La tăți ne era frică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu