Urasc sa cumpar parfumuri. De asta eu nu imi cumpar singura mai niciodata potiunea magica care da stropul de farmec si mister unei dudui. Mi le cumpara altii si simt ca e ca la un joc de noroc: e sau nu mireasma „castigatoare”, ia sa vad, haide sapte, haide! Ah, ce-mi mai place strasnica mana a hazardului!
Asta se intampla in primul rand pentru ca nu am rabdare sa pulverizez picaturi parfumate pe banda subtire de carton sau ce dracu o fi ala...In al doilea rand cand sunt in fata unui raft cu zeci de parfumuri vreau sa le miros pe toate, sa le simt, sa le inteleg, sa calculez in mintea mea ecuatii care sa-mi dea rezultatul ce se muleaza perfect firii mele ciufute si alambicate. In al treilea rand, nu ma multumeste niciodata o mireasma pt ca stiu ca sigur, pe undeva pe acolo, e o alta care e mai buna, mai suava, mai, mai, mai....In al patrulea rand mi-amintesc mereu de incercarea mea de a-mi cumpara un parfum din duty free-ul de la tunisieni. Eu cu mama, o domnisoara si doamna ei (sau invers) cascand gurile si belind ochii la sticlute verzi, galbene, rosii, inate, scunde, in forma de trup de femeie nurlie si perversa sau in forma de ...para cu frunza. Deja ma durea mintea. Si ma ustura nasul. Parfum la incheietura dreapta, la cea stanga, pe palma, pe degetu mare, pe cot, sub cot....Iaca ca ajungem si la reftul frumos amenajat cu Chance. Citisem eu prin revistele de cucoane (care de altfel ma enerveaza teribil pentru ca pentru a fi femeia Elle sau Tabu sau dracu mai stie, trebuie sa ai geanta LV si papuci „Ciuchi Ciu” si rimel Dior si lungitor de gene si crema de maini YSL - ori stim si noi, nu e asa!) ca Chance era ultimu trend la potiuni mirific mirositoare. Bine domne, cum sa nu ne bagam noi nasul in asa ceva? Ma indrept cu pas saltaret spre „Sansa” zilei mele - de la DIOR - apuc sticla cu nerabdare, ii scot cu degete nervoase capacul si var sticluta sub narile pofticioase. Fir-ar al dracu....E ceva avantgardist! Miroase a OTET!
Apare si mama cu pas si mai saltaret curioasa rau de tot si nerabdatoare. O privesc cu ochi mirati. Intelege din privirile mele ca ceva putred e la mijloc. Ia sticluta. O vara sub nari. Verdictul: miros de otet. Concluzia noastra: ce parfum al dracu de nereusit!
Mai dam vreo doua ture prin magazin, intram in vorba cu vanzatoarea - eu in engleza, doamna mea in franceza. „Mostrele” nu erau mostre. Ci sticlute asezate doar asa, de design, sticlute umplute cu otet! Bine ca n-au pus pipi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu