luni, iulie 12, 2010

Ziua durerilor

Dis-de-dimineata. Telefonul meu rosu incepe sa urle. Poate v-ati astepta ca fata mea suava sa fie mangaiata gingas de raza dulce a soarelul blajin (desi e iulie). Nu. In camera mea e aproape intuneric. Jaluzelele trase pana la capat, draperiile si ele nu lasa nici un pic de lumina ratacita sa se strecoare. Nu vreau sa-mi disturbe nimic somnul de dimineata, nu tu lumina, nu tu pasari nu tu nimic. Ma enervez teribil cand diverse sunete sau mirosuri imi sugruma somnul. Nu ca ma enervez, aproape turbez.
Dar iata ca ceasul suna. E 7 jumate. Ar trebui sa ma trezesc fix acum dar dupa prostu-mi obicei, imi pun inca o data alarma sa sune la 8 fara un sfert. Apoi la 8 fix. La al doilea tiuit, imi iau telefonul de langa pat, ma gandesc cat de trist e ca eu CHIAR trebuie sa ma ridic din pat, privesc tinta la un punct de pe perete facand calcule. Mai stau 10 minute si da, o sa intarzii la servici doar daca nu mai mananc micul dejun. Da mi-e foame.....Vreau sa ma pun inapoi in pat dar POAC! cu capalaul de tablia lui. O nu, durere, un ”mi-as toate cele rasuna prin casa. Bine ca sunt doar eu, pot sa ma desfasor verbal in voie. Ma duc sa-mi pun gheata pe cucuiul care a aparut mandru, falnic si voios si care creste, creste. Cresti, Pastele ma-ti!

Ma imbrac. Sunt multumita de mine. De culori, de machiaj, de breton, de dinti si de inelul meu preferat primit in dar de la Fliufur. Imi iau noii sosoni galbeni in picioare. Sunt tare mandra de ei, EU i-am cumparat. La reduceri. Si din PELE, pe exterior. Si pe interior. Teribil. Mi-i pun in picioare. Da parca ma strang un pic. Pasesc. Parca ma si bat. Un pic. La calcaie. E de inteles, m-au batut ieri balerinii aia albastri-verzui (sau verzui-albastri) si acum na, efectele inca se resimt. Logic este sa imi iau alte incaltari. Comode. Muncite. Moi. Care nu presupun riscuri. Eu stiu ca asa e logic dar NU. Sosonii galbeni, din PELE, pe interior, pe exterior, trebuie purtati. Adica sunt comozi, stiu eu, asa am simtit cand i-am probat. Trebuie sa-mi dovedesc asta. Mie, si lumii intregi!

Si paseste Georgetă, cu spatele perfect drept, privirea inainte, mers tantos. In sinea mea: ÎHÎÎÎÎ, șoșonii, ma termina.... Iau plasturi. URGO. Mda, bine, si ce daca? Mi-au futut nervii noile mele incaltari. Nu mi-a convenit nimic azi: stai prea aproape de mine, stai prea departe, vorbesti prea tare, de ce nu te aud, nu-mi mai sufla in ceafa, nu mai vorbi cu mine, aha, nu vorbesti cu mine, ti-am facut ceva? Noroc de S ca m-a dus acasa cu masina, caci acum nu mai eram printre voi, ci in iadul sosonilor din PELE, pe interior si pe exterior.

Ajung acasa, cu picioarele terfelite. Ma arunc in pat putin. Ma simt molesita rau. I. nu ma lasa, ma suna ca hai in parc cu rolele. Da,da,da,da! Haidi! Eu nu sunt o talentata la mersul pe patine cu rotile (pe niciun fel de patina, ca sa fiu mai exacta). Dar ma straduiesc. Ei bine, I. face piruiete si cu spatele. Experienta, domne. Trebuie sa-mi arate ea un loc special amenajat pentru rolleri. Nu musai experimentati, ci si mai novice, asa ca biata de mine, dupa spusele ei. Pana la locul cu pricina, mergi pe asfalt prost. Cazi o tzara. Urca o panta mica, impiedica-te, evita si o noua cazatura, si un cuvant buruienos caci nepoata de 8 ani a lui I. nu trebuie sa auda...Ajungem la locul special amenajat. Fix atunci incepe sa picure. In zare se vad fulgere amenintatoare care mie mi se pare ca prevestesc boala si jale si ascund suflete prinse-n tenebre. Imi iau privirea de la fulgere si o duc pe spatiul special amenjat. E, acolo sunt bikeri si rolleri care fac scheme, unde sa ma duc eu, intru, cad, rup mana si plec. Asta e maxim ce pot face. I. se sperie si repeta obsesiv ca vine ploaia, uda asfaltul si devine periculos. Mai ceva ca in Speed. O luam inapoi spre iesirea parcului. Ma iau dupa I., care merge in fata mea. Eu nu mai sunt foarte atenta, merg din inertie. O vad doar pe I. in fata mea de mana cu nepoata-sa. Ajungem pe o alee. In panta. Eu patinez. O vad pe I. cum zboara in fata mea. Hopa, stai ca zbor si eu. Da zbor cam tare. Cum opresc? Oameni in fata! Si o bicicleta! A, si patru dihanii de caini! Tip: Nu ma pooot opriii!, incerc eu sa fac o schema care nu are cum sa iasa si poac! ma las pe spate si pic rau pe fund. Ei, nu mi s-au rupt pantalonii! Ca sa vezi. Da ma ustura curu rau. Pana sa ma ridic, unul dintre viteii de caini se indreapta fioros spre mine. Ma pierd. Am impesia ca o sa starneasca si celelate dihanii si ca o sa fiu sfasiata de 4 matahale baloase. Ia-l de aici, ia-l de aici! le strig panicato-poruncitor stapanilor. Nu-ti face nimic! Da, stiti voi? Ca nu stiti, asa in haita, cine stie ce fac? Ma ridic cu greu, ma sterg pe fund si imi iau adidasii in piciaore. M-am suparat. Trece si ploaia, curu mi-e julit, plange si nepoate lui I., eu vreau sa mai fac miscare ca sa elimin toata energia negativa....

Am ajuns intr-un final in casa. Dupa ce ma joc un pic (un Mario - asa, de dragu vremurilor cand eram eu tanara) ma duc sa-mi examinez buca stanga. Ma sperii, ditamai julitura. Am zambit, am picat ca atunci cand eram eu mica. Dau cu creme de galbenele si voila! tot cu buca julita sunt dar o sa treaca....

Azi e 13. Si marti. Doamne ajuta!

joi, iulie 08, 2010

parfum de muiere doi

Iata-ma ajunsa din Nisa in Grasse, desi eram pe punctu sa ratez mica excursie deoarece cuplul cu care trebuia sa plecam erau grabiti iar eu cu I. prea cacaite. Dupa plaja am o lene mai teribila ca un copil de 12 ani. In Grasse am mers de curiozitate, vroiam sa mai pun un nume de localitate pe listuta de orase vizitate. Duduia cu nume de hipermarket - cocoselul in cadrul cuplului pe care eu cu I. l-am insotit - vroia sa ajunga musai in acea zona ca sa cumpere parfumuri. O, da, pasiunea mea ascunsa, parfumurile. Dar fiind curioasa din fire, si vrand sa savarsesc procesul de cumparare a unui parfum de una singura, am zis ca...haide mai, ce naiba?
Parcam masina in parcare subterana, dupa ce ne invartim pe niste stradute stramte, curate, cochete si dupa ce ne luam dupa indicatiile nu prea bune a unei marocance. Primele doua ore de parcare sunt gratis, ceva incredibil avand in vedere ca pe unde am fost am platit cascaval gros pentru „abandonarea„ celor doi Panda galbeni.
Pornim pe una dintre stradute. Nu mergem 50 de metri si hop! butic de parfumuri. Intram. Cerem. Eu vreau ceva proaspat, cu aroma usoara de liliac. Doamna draguta si mignona toarna repede picaturi de parfum pe o panglica scurta roz. Narile imi sunt satisfacute. I. ma intriga cand ii explica „consultantei” in vanzari, intr-o engleza dubioasa, ca vrea potiunea potiunilor: sa aiba si lemn, si scortisoara, si piper, si simtul umorului, sa o bata si pe umar cand e trista, sa o asculte, sa o seduca etc. Consultanta ia alta sticluta (nu face pe loc nicio combinatie chimica strasnica din care sa rezulte lichidul fermecat si minunat mirositor)si toarna pe panglica. I. nu e pe deplin satisfacuta. In genere, pretul era de 40 de euro pentru 50 de ml.
Pornim mai departe. Pe jos eu observ multi cacacei de catel. Ma gandesc la contrastele olfactive. Ajungem la alt butic. Si cu bijuuri fantezie si cu parfumuri. Amestecarea asta de mere cu pere nu-mi...miroase a bine. Incep sa miros ce era in sticlutele insirate pe rafturi : niste arome puternice, agresive, care parca ma palmuiau direct peste fata cand scoteam dopul. Sfinte Sisoe!
Cuplul de olteni ramane acolo. Eu o iau sa gasesc altceva mai bun. Pe aceeasi strada inainte, pe partea stanga, un magazin cu intrare promitatoare si cu o firma mare: Lynne et Guy BOUCHARA. E cam gol, e cam mare si are mii de sticlute. Ma simt intimidata. O vanzatoare batraioara, blonda, cu mutra nu tocmai pretenoasa, apare ca din senin in fata mea. Schimb cateva vorbe si in engleza, incerc sa o dau putin si in franceza - ma incapatanez sa sperii frantuzii cu impleticirile mele de limba.
Ii zic cucoanei: ceva cu liliac. Imi da ceva pe la nas....nu-mi place. Altceva vreau, fresh, pentru o domnisoara...cum sa va spun eu dumneavoastra, rebela si splendida (clipesc des din gene). Imi da pe la nas ceva cu aroma de trandafir, dar nu e o mireasma prea greoaie. Parca imi place. Pe urma inca ceva. Imi place si asta. Uit ce arome are, erau atatea ca ma apuca nervii. Ies din magazin. Ma duc la buticul unde a ramas cuplul. Ei bat la cap pe o „consultanta” tunsa BOB, bruneta, draguta. Le convine pretul de 13,5 pe suta de ml.
Eu o tai inapoi la „consultanta” mea blonda. Am lasat-o cu I. Nu inteleg cum comunica ele, in limbi diferite. A gasit ceva frumos I - wood fragrance. Ea e incantata peste. Eu nu neaparat. Mai miros cele doua parfumuri. Parca as lua, as da 25 pe 50 de ml. Pai cum, sunt la frantuzi, tara parfumeriilor?! Si vad pe masuta si pipete, si un intrument care pare a fi folosit intens de vreun parfumier peste care vremea si supararile nu trec, orpite de plasa de arome, bine tesuta si neinchipuit de rezistenta. Vine cuplul. Au luat nu stiu cate sticlute de alea de 13,5, si pt mama, si pt tata si pt bunica si pt purcica. Ma ispitesc sa merg la buticul lor cu consultanta tunsa BOB, ca e mai ieftin si ca sunt parfumuri bune, rezistente, deosebite. Ma duc acolo. Dau cu parfum pe zeci de fasii din alea de carton. Incep sa miros. Si miros. Si miros. Si miros. Iar miros. Miroase si I. Ei nu-i place ce-mi place mie. De fapt nu stiu ce-mi place. Ce vreau? Hm, asta parca e ok. A, ba nu, asta e mai interesant. Stai stai, parca amndoua merg. Dar si al treilea....stai domne, ca de fapt toate sunt prea tari. Ma duc afara. Imi miros pelea, ca doamna BOB asa a spus, sa ne mirosim o portiune curata a pielii ca pe urma nasul oropsit si chinuit isi revine voinic. Intru in magazin, mai tzashpoiesc un fas pe banda de carton, iar o tai afara. Iau de la capat mirositul mostrelor. Asta da, asta da, asta nu. Vine I. Asta nu, asta nu, asta da. La dracu, iar ma duc in magazin, iar pulverizez, iar ies, iar miros palcul de mostre din mana.
Mi-a ramas gandul la parfumul ala din trandafir de la magazinul de mai incolo, de pe partea stanga. Ma duc la acel butic. Parca instrumentu de creat parfum imi da mai multe incredere. Iau mostre si pulverizez si acolo...si din sticluta asta, si din asta si din asta. Alt palc. Ma duc afara, iar bag sub nas cartoanele alea, asa, unul cate unul. Clipesc des, flutur mana cu mostrele, imi dau bretonu pe spate - nu stiu de ce - ma incrunt. Ce-mi place mie nu-i place lui I. Ma apuca dracii. Intru in magazin, ies, ma duc la buticul cuplului, revin la magazinul meu, hopa, il vad si pe parfumier, e ciudat, ii dau o mostra, nu recunoaste ce e.
Fir-ar, ma enervez si cumpar parfumul cu trandafiri. NA!

Dupa, pana a doua zi dimineata, mi-a crapat capul de durere. Prea multe parfumuri care au dus la o mini-indigestie. Doua zile nu am indraznit sa mai miros vreun parfum. Si evident, nici sa ma inmiresmez.

Nu-mi mai iau parfum prea curand, zîsei!

parfum de muiere unu

Urasc sa cumpar parfumuri. De asta eu nu imi cumpar singura mai niciodata potiunea magica care da stropul de farmec si mister unei dudui. Mi le cumpara altii si simt ca e ca la un joc de noroc: e sau nu mireasma „castigatoare”, ia sa vad, haide sapte, haide! Ah, ce-mi mai place strasnica mana a hazardului!
Asta se intampla in primul rand pentru ca nu am rabdare sa pulverizez picaturi parfumate pe banda subtire de carton sau ce dracu o fi ala...In al doilea rand cand sunt in fata unui raft cu zeci de parfumuri vreau sa le miros pe toate, sa le simt, sa le inteleg, sa calculez in mintea mea ecuatii care sa-mi dea rezultatul ce se muleaza perfect firii mele ciufute si alambicate. In al treilea rand, nu ma multumeste niciodata o mireasma pt ca stiu ca sigur, pe undeva pe acolo, e o alta care e mai buna, mai suava, mai, mai, mai....In al patrulea rand mi-amintesc mereu de incercarea mea de a-mi cumpara un parfum din duty free-ul de la tunisieni. Eu cu mama, o domnisoara si doamna ei (sau invers) cascand gurile si belind ochii la sticlute verzi, galbene, rosii, inate, scunde, in forma de trup de femeie nurlie si perversa sau in forma de ...para cu frunza. Deja ma durea mintea. Si ma ustura nasul. Parfum la incheietura dreapta, la cea stanga, pe palma, pe degetu mare, pe cot, sub cot....Iaca ca ajungem si la reftul frumos amenajat cu Chance. Citisem eu prin revistele de cucoane (care de altfel ma enerveaza teribil pentru ca pentru a fi femeia Elle sau Tabu sau dracu mai stie, trebuie sa ai geanta LV si papuci „Ciuchi Ciu” si rimel Dior si lungitor de gene si crema de maini YSL - ori stim si noi, nu e asa!) ca Chance era ultimu trend la potiuni mirific mirositoare. Bine domne, cum sa nu ne bagam noi nasul in asa ceva? Ma indrept cu pas saltaret spre „Sansa” zilei mele - de la DIOR - apuc sticla cu nerabdare, ii scot cu degete nervoase capacul si var sticluta sub narile pofticioase. Fir-ar al dracu....E ceva avantgardist! Miroase a OTET!
Apare si mama cu pas si mai saltaret curioasa rau de tot si nerabdatoare. O privesc cu ochi mirati. Intelege din privirile mele ca ceva putred e la mijloc. Ia sticluta. O vara sub nari. Verdictul: miros de otet. Concluzia noastra: ce parfum al dracu de nereusit!

Mai dam vreo doua ture prin magazin, intram in vorba cu vanzatoarea - eu in engleza, doamna mea in franceza. „Mostrele” nu erau mostre. Ci sticlute asezate doar asa, de design, sticlute umplute cu otet! Bine ca n-au pus pipi!

noua mea mica obsesie

sustin blogosfera feminina