sâmbătă, mai 30, 2009

ora de fitness

acum stau, cracanata pe canapea, cu laptopu in brate si ma uit la instrumentul care e pozitionat aproximativ in fata mea. Se numeste Leg Magic. E un aparat de fitness si ma vizualizez muncind cu zor la el. Eu, in pantalonasi negri de bombac, stramti pe cur, cu un maieu si mai mulat, tot din bumbac, alb, si cu o stea neagra desenata intre tzatze. O muzica dansanta la TV, un solist negru care in niciun caz nu este Akon. Pe masuta de langa instrument un bidon de juma de litru de apa plata Evian. Iar eu asudand, pe ritmuri dance, cu privirea inainte in care se vede satisfactia.
Asa ma gandesc eu stand pe canapea, cracanata, cu laptopu in brate, cu niste pantaloni largi si un tricou lalai pe mine, cu sigla aproape stearsa de la Raiffeisen.
Langa instrument, trei bidoane de 2 litri pline ochi cu apa: Pepsi, Sprite, Fanta. Ele sunt pe post de gantere. Imaginea imi apare in fata: eu, in aceeasi pantalonasi negri de bumbac, stramti pe cur si in acelasi maieu si mai mulat, tot din bumbac, cu steaua neagra desenata intre tzatze. Stau cu picioarele departate, umerii drepti, privirea inainte, bratele pe langa corp. In fiecare mana tin cate o sticla cu apa si ma aplec cand in dreapta, cand in stanga, cand in dreapta, cand in stanga. Exercitiu pentru talie si mai ales pentru disparitia acelor sunculite enervante pe care le vezi mai ales cand o fata poarta blugi cu talie joasa. Solistul negru care nu e Akon a disparut de la TV. Acum canta Tina Turner. Simply the Best.
Asa ma gandesc eu stand pe canapea. De fapt in locul celor trei bidoane care se vor a fi instrumente de intarit muschiul trebuia sa fie doua gantere reale. Le aveam acasa, in Falticeni, pe balconu de la camera. Si am spus, ia sa le mai aduc in Bucuresti, macar sa le dau un scop. Am vorbit cu Mantu cand s-a dus acasa si l-am rugat sa mi le aduca. E, da nu mai am mult spatiu in portbagaj. Ca vin cu patru prieteni, bagaje multe, greu greu. Cum adica, nu ocupa mult, e ciga niga. Sa nu aud. Asa ca cele doua gantere au calatorit cam 500 de km pana in capitala. Ma suna Mantu sa vina la noi sa le aduca. Dar nu sunt acasa, sunt la birou, Corne nu e nici ea, servici, ce sa facem si noi? In ziua urmatoare suna iar. Sa vin pana in Romana sa imi dea ganterele. Asa, si cum sa le car eu pana acasa? Sunt grele, a innebunit? A 5-a zi. Vrea sa vina la noi. E, deja sunt in Falticeni. Hai mai Cami, tot le port in portbagaj, se plimba dintr-un colt in altul si fac zgomot.
Asa ma gandesc stand pe canapea. Sticlele parca privesc spre mine batjocoritor. Ma ridic si incep sa ma imbrac. Vreau sa ies in targ. Si ma gandesc: da oare cu ganterele mele ce s-o mai fi intamplat?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Si acum ma intreb, oare ce s-a intamplat cu acele gantere ? Ca m-a sunat si pe mine Mantu de cateva ori sa ne vedem sa mi le dea , sau sa le aduca acasa :P

sustin blogosfera feminina